De ce este importantă reabilitarea și mentenanța acoperișurilor cu membrană PVC cu firme specializate

Acoperișurile cu membrană PVC reprezintă alegerea multor proprietari de clădiri comerciale și rezidențiale datorită durabilității, rezistenței la intemperii, raportului calitate-preț și aspectului estetic.

În acest articol discutăm despre importanța realizării reabilitării și mentenanței acoperișurilor cu membrană PVC de către firme specializate.

Ce este membrana PVC?

Membrana PVC este o membrană folosită încă din 1962. O policlorură de vinil plastificat, armată cu plasă de poliester, acest tip de membrană este deseori utilizat la hidroizolarea acoperișurilor depozitelor, construcțiilor industriale, spațiilor rezidențiale și comerciale.  Membrana PVC este potrivită atât pentru montarea, cât și pentru repararea acoperișurilor plane și înclinate.

Beneficiile reabilitării acoperișurilor folosind membrana PVC

Atunci când acoperișul necesită reabilitare, cea mai eficientă soluție este utilizarea membranei PVC pentru că:

  • un sistem de acoperiș cu membrană PVC se numără printre opțiunile care necesită mai puține ore de lucru comparativ cu alte tipuri, ceea ce reduce costurile pentru proprietarii de clădiri;
  • reabilitarea poate fi efectuată rapid de către firmele specializate pentru a preveni infiltrarea apei mai ales când grindina, vânturile puternice sau alte fenomene deteriorează integritatea acoperișului existent și afectează structură protejată de către acesta;
  • prelungește durata de viață a acoperișului, membrana PVC putând proteja acoperișul reabilitat peste 20 de ani, eliminând astfel nevoia realizării unei investiții majore pentru  înlocuirea acestuia;
  • reduce costul energetic pentru că materialele de acoperiș cu membrană din PVC reflectă razele UV, diminuând necesarul de aer condiționat pe durata sezonului cald și al echipamentelor de încălzire în timpul iernii;
  • îmbunătățește aspectul estetic al acoperișului, prevenind apariția petelor și a altor depuneri inestetice;
  • spre deosebire de înlocuirea acoperișului, care reprezintă o intervenție capitală asupra clădirii, reabilitarea cu membrană PVC se poate realiza fără afectarea activităților derulate în această structură.

De ce este importantă reabilitarea și mentenanța acoperișurilor cu membrană PVC cu firme specializate

Atunci când acoperișul necesită reabilitare, este esențial ca aceasta să fie realizată de către o firmă specializată.

O astfel de companie trebuie să dețină:

  • autorizări specifice pentru acest tip de intervenții;
  • certificări de la producător pentru a oferi garanție lucrărilor realizate;
  • experiență în reabilitarea acoperișurilor cu membrană PVC;
  • personal instruit și certificat care să evalueze corect situația curentă a acoperișului și pașii care trebuie realizați pentru reabilitarea în condiții optime a acestuia.

O firmă specializată oferă deținătorilor de spații mai ales:

  • încredere în calitatea lucrărilor efectuate, fără teama că acestea nu vor conferi acoperișului durabilitate;
  • un preț corect, o companie profesionistă având interesul să realizeze lucrări temeinice, care să satisfacă nevoile clienților.

Mentenanța acoperișurilor cu membrană PVC cu firme specializate

Mentenanța acoperișurilor cu membrană PVC este cel puțin la fel de importantă ca reabilitarea  acestuia.

Suprafața acoperișului, fie el nou sau reabilitat, este expusă constant unor condiții atmosferice care îi afectează integritatea. Razele soarelui, praful, murdăria, precipitațiile abundente, vânturile puternice reprezintă toate factori care degradează acoperișul cu membrană PVC și de aceea este necesar ca acesta să fie inspectat și întreținut periodic. Acest lucru poate fi realizat prin încheierea unui contract de mentenanță cu o firma specializată.

RSBAURO oferă clienților săi:

  • intervenții rapide, în 72 de ore de la primirea sesizării;
  • consultanță pentru alegerea de soluții optime pentru modificarea structurii acoperișului;
  • prețuri speciale la proiectele viitoare;
  • personal specializat, certificat și cu experiență în realizarea lucrărilor de instalare și mentenanță acoperișuri cu membrană PVC.

Identificarea problemelor acoperișului prin scanarea cu cameră infraroșu

Scanarea cu cameră infraroșu este o tehnică modernă folosită pentru depistarea problemelor acoperișului, inclusiv a celor care nu pot fi observate cu ochiul liber.

În acest articol discutăm despre modul în care scanarea cu cameră infraroșu reduce costurile de întreținere a acoperișurilor și, implicit, pe cele ale clădirilor.

Înainte de apariția scanării cu cameră cu infraroșu, firmele specializate depuneau un efort semnificativ pentru a localiza scurgerile din acoperișurile plate și înclinate. Acestea se construiesc rapid și ușor, însă sunt dificil de întreținut fără tehnicile și echipamentele potrivite.

Cum funcționează o cameră infraroșu?

În timpul zilei, soarele radiază energie pe acoperiș și în substratul acestuia. În timpul nopții, acoperișurile radiază căldura înapoi în atmosferă. Acest fenomen poartă numele de răcire radiațională. Zonele acoperișului care au o masă mai mare (umedă) rețin această căldură mai mult decât zonele cu masă mai mică (uscate).

Scanarea cu cameră cu infraroșu poate detecta această căldură și „vede” zonele mai calde, cu masă mai mare. Prin măsurarea și vizualizarea suprafeței acoperișurilor cu această tehnică sunt identificate mai rapid problemele ascunse, fără ca acoperișurile să fie afectate în vreun fel.

Ce probleme poate depista această tehnică?

Cele mai des întâlnite probleme cu care se confruntă acoperișurile sunt scurgerile, umiditatea și infiltrațiile, acestea putând cauza deteriorarea și apariția mucegaiului.

Apa pătrunde în acoperiș prin defecte ale stratului de hidroizolație. Aceste defecte pot fi cauzate de deteriorare, rupturi, tăieri sau îmbinări etanșate defectuos.

Apa poate ajunge în interiorul clădirii provocând daune și pierderi de productivitate. Dacă nu sunt remediate rapid, scurgerile pot favoriza infiltrarea de apă în podeaua din beton, putrezirea podelei din lemn sau ruginirea componentelor metalice prezente în podea.

În plus, clădirea suferă pierderi de energie deoarece izolația umedă furnizează o rezistență termică mai mică.

Care sunt beneficiile scanării cu cameră infraroșu a acoperișurilor?

Precizia și rapiditatea în identificarea problemelor acoperișurilor

Scanarea cu cameră infraroșu identifică rapid și cu precizie zonele afectate ale acoperișurilor, cu mult înainte ca orice efecte nefaste să fie descoperite în interiorul clădirii.

Reducerea costurilor

Pe baza informațiilor obținute prin scanare, proprietarul ori administratorul clădirii poate redacta planul de îndepărtare și înlocuire rentabilă exclusiv a porțiunilor afectate de umiditate ori infiltrații, evitând astfel costurile (mult mai mari) de înlocuire a întregului acoperiș sau ale unor reparații capitale. În plus, un acoperiș întreținut corespunzător, fără scurgeri și infiltrații reduce costurile cu energia pentru că izolația umedă este mai puțin eficientă decât izolația uscată.

Siguranța tehnicii

Scanarea cu cameră infraroșu este o tehnică sigură, personalul calificat al firmelor de specialitate deținând expertiza și eficiența necesare utilizării ei cu riscuri minime de accidentări sau de deteriorări a acoperișurilor scanate.

Pentru investitori, vânzători, proprietari sau administratori de clădiri rezidențiale și spații comerciale sau industriale, identificarea zonelor afectate de umiditate, scurgeri sau infiltrații este esențială în stabilirea cerințelor de întreținere și a valorii acestor clădiri și spații. Scanarea cu cameră infraroșu reprezintă cea mai eficientă metodă de identificare și remediere a problemelor acoperișurilor pe care o recomandăm tuturor clienților noștri.

Importanța mentenanței periodice a acoperișului cu firme de specialitate

Acoperișul este o componentă esențială a oricărei clădiri și el poate dura zeci de ani dacă este întreținut corespunzător.

În rândurile de mai jos prezentăm importanța și beneficiile mentenanței periodice a acoperișului cu membrană PVC cu firme de specialitate.

Ce reprezinta mentenanța acoperișului?

Mentenanța acoperișului constă în verificarea periodică a tuturor zonelor vulnerabile ale acestuia, cu scopul de a evalua și remedia problemele existente și pe cele potențiale.

Astfel, o firmă specializată de mentenanță inspectează întreaga suprafață a acoperișului și îndepărtează resturile (cum ar fi frunzele) de pe acoperiș și din jgheaburi. Acestea pot cauza o scurgere defectuoasă care duce la acumularea apei pe acoperiș și la deteriorarea membranei PVC.

Mentenanța periodică cu firme de specialitate este importantă pentru că:

  • Previne problemele acoperișului:

O problemă minoră, neremediată la timp se poate transforma într-una majoră. De exemplu, o crăpătură minora a membranei PVC este constatată și remediată de firma de mentenanță înainte ca aceasta să cauzeze scurgeri ori infiltrații de apă care pot afecta integritatea acoperișului.

  • Mărește durata de viață a acoperișului:

Un raport de mentenanță emis de o firmă de specialitate indică starea acoperișului cu membrană PVC și durata de viață rămasă. Verificările regulate ale acoperișului sunt necesare în același fel în care o mașină are nevoie de un schimb periodic de ulei.

De ce este necesară folosirea serviciilor unei firme de specialitate pentru mentenanța periodică a acoperișului?

O firmă de specialitate oferă:

  • Prețuri competitive:

Contractarea unei firme specializate este o investiție mai puțin costisitoare decât folosirea serviciilor unor “meseriași”, pentru că aceste firme achiziționează materialele necesare mentenanței în cantități mari, la costuri mai mici. În plus, aceste firme dețin uneltele necesare realizării operațiunilor de mentenanță, fără a fi nevoie ca proprietarul acoperișului să plătească pentru închirierea lor atunci când încredințează mentenanța unor firme sau persoane nespecializate.

  • Materiale de calitate

Deși o companie specializată plătește pentru materiale mai puțin decât un “meseriaș”, acestea nu sunt de calitate inferioară, ci dimpotrivă. Firmele de acest gen oferă garanții îndelungate lucrărilor pe care le efectuează și nu vor ca aceste garanții să fie afectate de o calitate slabă a materialelor.

  • Garanție pentru lucrările executate

O firmă specializată în mentenanța acoperișului oferă garanție pentru lucrările executate și este disponibilă pentru remedierea oricăror probleme care pot apărea, oferind proprietarilor și administratorilor de clădiri încredere într-un partener serios.

  • Siguranță și încredere

Specialiștii în întreținerea acoperișurilor respectă măsurile de siguranță necesare realizării acestui tip de operațiuni, dețin echipamente corespunzătoare și experiență în lucrul la înălțime, ceea ce elimină riscul de accidente. Colaborarea cu o astfel de companie oferă certitudinea că lucrările sunt realizate în mod profesionist, cu respectarea normelor specifice și că acoperișul este protejat și în siguranță.

  • Păstrarea aspectului estetic al acoperișului

O firmă specializată înțelege că acoperișul este un element important al aspectului estetic al unei clădiri și prin lucrările realizate, cum ar fi îndepărtarea mucegaiului și a depunerilor de mizerie, întreține acest aspect în condiții optime.

Acoperișul reprezintă o investiție majoră, care trebuie gestionată cu ajutorul profesioniștilor. RSBAURO oferă mentenanță cu garanție, la prețuri competitive.
Prin contractul de mentenanță încheiat cu RSBAURO, beneficiați totodată de reparații ale zonelor sensibile ale acoperișului. Astfel, fiecare vizită include 5 ore de regie destinate reabilitării. Mentenanța se efectuează de două ori pe an, respectiv toamna și primăvara, cu personal specializat și certificat în întreținerea acoperișurilor cu membrană PVC.

Contactează-ne pentru a-ți prezenta oferta noastră!