Panourile fotovoltaice on grid sunt echipamente ingenioase care transformă energia solară captată în energie electrică consumabilă. Termenul de on-grid vine de la faptul că acestea sunt conectate la rețeaua de energie națională. Curentul produs de acestea este primul care se consumă, scăzând astfel cererea, dar și costurile de la furnizor, poate chiar nemaifiind nevoie deloc de acestea. Dorința noastră este de a începe să oferim un serviciu de achiziționare și montare a acestor sisteme fotovoltaice on grid, pe care avem plăcerea să îl facem în colaborare cu partenerii noștrii de la Delphi Electric.
Panourile au trei componente: panourile propriu zise, sistemele de fixare și un invertor on-grid. Acest invertor funcționeză în două direcții (este bidirecțional), adică alimentează consumatorii conectați cu energia electrică produsă, dar și transmite energia neconsumată înspre rețeaua națională urmând să fie valorificată. Acest surplus creat și neconsumat constituie o posibilă sursă de venit suplimentară, adică economisești și mai și câștigi.
RSBAURO asigură inclusiv inspecția acoperișului înainte de montarea panourilor fotovoltaice, mentenanța și întreținere pe toată durata de viață a panourilor fotovoltaice.
Avantajele sistemelor fotovoltaice și de ce sunt o alegere perfectă:
- Sunt simplu de instalat și au costuri reduse de întreținere.
- Nu poluează și au o durabilitate mare (cel puțin 25 ani).
- Posibilitatea de extindere ulterioară a panourilor pentru a crește productivitatea acestora.